De Vicovu de Sus și de Vicovu de Jos a auzit multă lume. Unii știu și că localnicii încă folosesc o pronunție moștenită din bătrâni: Jicov sau chiar Jicuv.
Denumirea populară poate părea greșită, comparată cu varianta oficială, literară. Și totuși, tocmai termenul Jicov este cel care duce mai departe o poveste medievală interesantă, în care… mistreții au un rol important.
E foarte posibil ca un sat mare, numit Jicov (Jicuv?), să fi existat dinainte de înființarea statutul medieval Moldova la jumătatea sec. al XIV-lea. Teritoriul de azi al Vicovului de Sus, Vicovului de Jos, al comunei Bilca și o parte din actuala comună Straja aparțineau acestui sat întins de pe Valea Sucevei.
Numele satului ar proveni de la un pârâu din Vicovu de Sus, care astăzi izvorăște din Ucraina și se numește Șicova (Șîcova, în ucraineană). Faptul că acest pârâu nu este undeva la mijloc, între cele Vicove, ci pe teritoriul satului (cartierului) Laura, este un argument în plus că Vicovele au alcătuit cândva o singură așezare.
Satul avea multe păduri, pășuni și fânețe bune pentru creșterea animalelor, iar proprietarul lui era cu siguranță un boier avut sau un conducător influent. Probabil prin împărțirea pământurilor între moștenitori au rezultat cele două sate, Jicovul de Sus și Jicovul de Jos.
Ce înseamnă Jicov?
Mihai Costăchescu, în valoroasa lui lucrare „Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare”, oferă o explicație neconvingătoare referitoare la originea numelui Vicov / Jicov, sugerând o legătură cu stofele („viguri”, pop. „jiguri”) negustorilor, care ar fi fost vămuite la Jicove.
O explicație mai simplă și mai convingătoare o putem găsi în asemănarea cu denumirea unor localități din Polonia Subcarpatică: Stary Dzików (Jicovul Vechi) și Nowy Dzików (Jicovul Nou).
Sigur, pronunția în limba polonă e ușor diferită („Djicuf”), dar asemănarea e izbitoare. În limba polonă, „dzik” înseamnă mistreț, iar „dzików” înseamnă „al mistreților”. Mistrețul figurează de altfel pe stema localității Stary Dzików, care se mândrește și cu un vechi castel medieval.
Putem trage concluzia că similitudinea nu este o simplă coincidență, când observăm că Jicovele românești sunt notate ca Felso Dzikow și Also Dzikow, pe harta „Die Landschaft Bukowina”, publicată de Franz Johann Joseph von Reilly (1794) și Unter Dzikow și Ober Dzikow pe harta „Geographische Carte einer zu führenden Commercial und Militair Strasse, um die Bukovina mit der Marmarosch zu verbinden” (1804).
Așadar, Pârâul Șicova (Szikowa Bach, pe harta austriacă de sec. XVIII) este, de fapt, Pârâul Jicova sau Jicov, Pârâul Mistreților. Cel mai probabil, Jicovele își trag numele de la acest pârâu.
Sau, poate, de la o semnificație heraldică a mistrețului, care întruchipează soldatul bine înarmat și neînfricat, care nu dă niciodată înapoi. Dacă ne gândim că vicovenii păzeau potecile spre Transilvania și Polonia, un sens metaforic nu este exclus.
De altfel, primul sigiliu al comunei Straja, care a fost cândva un cătun al străjerilor vicoveni, pare să fi redat în plan doi mistreți față în față.
Și cu Vicovele cum rămâne?
Denumirea „literară” a Vicovelor pare să fie mai degrabă o denumire deformată, creată în timpul stăpânirii austriece asupra Bucovinei. Pentru funcționarii vorbitori de limbă germană, neaoșul „Jicov” era prea greu, dacă nu imposibil, de pronunțat și scris.
Vor reveni vreodată Vicovele la denumirea medievală? Se vor înfrăți cu Dzikowele din Polonia?
Doar viitorul va putea răspunde la aceste întrebări.
**********************************************
Mai multe informații pe acest subiect, extrase din „Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare”, Mihai Costăchescu, Vol I-II, 1931-1932
„Satul se pronunţa şi la 1436 aşa cum îl pronunţă poporul azi: Żikov. Vicov e o formă literară. Pe malul drept al Sucevei, în faţa Vicovului de sus, este Vicovul de jos, care trebuie să fie tot atât de vechi ca şi celalt, cum ne arată numele Gicovul de sus, la 1436. Vicovul de jos este pomenit în uricele din 6966 (1458) Martie 12, în 6987 (1479) Septemvrie 20, în 6998 (1490) Martie 15. Amândouă satele sânt pomenite în 7011 (1503) Fevruarie 29. Aici era vama cea mică a Sucevei, cum se vede din uricul din 6996 (1488) Aprilie 31. Numele şi-l are, probabil, în cuvântul vig, bucată dintr’o stofă, plural: viguri, dialectal moldoveneşte gig, giguri, (źig, źiguri), ung. vég. Numele poate este în legătură cu împrejurarea că era vamă.”
La 23 mai 1436, lie şi Ştefan Voievozi dăruiesc lui Stan Babici şi fraţilor săi satul Jicovul de sus:
„Din mila lui Dumnezeu, Noi lie Voevod, Domnul Ţării Moldovii, şi fratele Domniei mele Ştefan Voevod, cunoscut facem cu această carte a noastră tuturor, cari vor vedea-o sau o vor auzi citindu-se, pentru acest adevărat boer, credinciosul nostru pan Stan Babici şi fratele său, pan lachim şi alţi fraţi ai lui, Andriaş, Simeon şi Iurie, că ne-au slujit nouă cu dreaptă şi credincioasă slujbă. Drept aceia, noi văzând a lor dreaptă şi credincioasă slujbă cătră noi, l-am miluit pe dânsul şi pe fraţii săi cu osebita noastră milă şi le-am dat lor în Ţara noastră a Moldovii un sat, anume Jicovul de sus, să le fie lor uric cu tot venitul, nestricat niciodată. în veacul veacului, lor şi copiilor lor şi nepoților lor şi strănepoţilor lor şi răstrănepoţilor lor şi la tot neamul lor, care va fi mai aproape. lar hotarul acestui sat să fie după vechiul hotar, pe unde din veac a umblat.”
În document nu se menționează limitele satului, doar faptul că „hotarul acestui sat să fie după vechiul hotar, pe unde din veac a umblat”. Acest lucru poate însemna că limitele satului erau clar marcate și cunoscute de multă vreme. Nu este exclus însă faptul că lui Stan Babici și fraților săi, care slujiseră și lui Alexandru cel Bun, tatăl celor doi voievozi, li se recunoștea un drept de proprietate pe care îl exercita deja, pentru că în uricul de confirmare primit de Stan din Jicov 7 ani mai târziu, se spune că la Jicov e casa lor. De altfel, documentul de confirmare seamănă foarte mult ca formulare cu cel din 1436, considerat de donație. Nu e de neglijat nici interpretarea că Stan Babici și frații săi, care se remarcaseră prin fapte de arme, intrau în rândul boierimii datorită moșiilor pe care le primeau în timpul domniei voievozilor Ilie și Ștefan.
În 3 august 1443, Ștefan Voievod întărește lui Stan din Jicov și fiului său Drăguș satul Jicovu de sus, „unde iese Suceava din Poiana”:
„Din mila lui Dumnezeu, Noi Ștefan Voevod, Domn Ţării Moldovii, cunoscut facem cu această carte a noastră tuturor, cari vor căta la dânsa sau cetindu-se o vor auzi, pentru această adevărată slugă a noastră, Stan din Jicov şi fiul său, Drăguş, ne-au slujit nouă cu dreptate şi cu credinţă. Pentru aceia, noi văzându-i pe dânşii cu dreaptă şi credincioasă slujbă cătră noi, i-am miluit cu deosebita noastră milă şi le-am dat, în Ţara noastră, un sat unde iese Suceava din poiană, anume Jicovul de sus, unde este casa lor, ca să le fie uric cu tot venitul, lor, copiilor lor, nepoților lor, strănepoţilor lor şi răstrănepoţilor lor şi întregului neam al lor, nestricat niciodată, în veac. lar hotarul acestui sat să îie cu toate hotarele vechi, pe unde din veac a umblat.”
În 15 septembrie 1466, Ștefan cel Mare cumpăra cu 200 de zloți tătărești de la boierul Stan Babici și de la frații acestuia Jicovul de sus pe Suceava și îl dăruia mănăstirii Putna.
În 20 septembrie 1479, Ştefan cel Mare oferea Mitropoliei Moldovei două sate pentru „Jicovul de Jos pe Suceava, cu moara şi vama care se ia la Jicov, cu toate veniturile şi cu hotarul cel vechi”, sat pe care l-a dăruit ctitoriei sale, mănăstirea Putna.
Vicovul de Jos fusese cumpărat de către Alexandru cel Bun și dăruit Mitropoliei Moldovei, în 1408.
