Sâmbătă, 27 august, am contribuit la amenajarea traseului Via Huțulca, pe tronsonul Sadău – Norocu (Cornu) – Falcău (Ciumârnar), la apelul Asociației pentru Turism Bucovina.
După un instructaj de 30 minute, voluntarii au fost împărțiți în 3 grupuri, unul pentru fiecare tronson (de aprox. 8, până la 14 km) al traseului:
Tronson 1: Argel – Cununschi – Brodina de Jos;
Tronson 2: Brodina de Jos – Ehreşte – Zalomestra – Brodina de Sus;
Tronson 3: Brodina de Sus – Sadău – Falcău.
În prima parte, traseul amenajat de noi este ușor de parcurs și priveliștea este foarte frumoasă, peisajul montan îmbinându-se cu arhitectura rurală.
Coborârea spre Valea Ciumârnarului este destul de abruptă și necesită ajustări sau amenajări ulterioare. Sau poate doar eram noi obosiți!
Ca localnici și beneficiari direcți ai acestui proiect, ne-am simțit datori și interesați să contribuim la marcarea traseului, care traversează și tronsoane superbe de la noi.
S-a făcut marcaj cu vopsea (litera H) și s-au amplasat stâlpi și săgeți. Materialul greu a fost transportat cu mijloace motorizate.
În ciuda efortului, la finalul zilei, osteneala a fost compensată de mulțumirea că am dus lucrarea la bun sfârșit.
Jos pălăria în fața voluntarilor, unii dintre ei, foarte tineri, sosiți la noi pentru amenajarea traseului!
Mulțumim, Asociația pentru Turism Bucovina, pentru derularea acestui proiect special, care stimulează turismul în zona noastră!